Complementare

Stii de ce imi place mie sa plang ? Si sa trec prin momente grele ?Pentru ca ma scot din monotonie.Fara nici o tendinta de persoana depresiva sau „emo”. Ci pur si simplu..imi place sa mai am si momente grele pentru ca viata e formata din momente bune si rele,si trebuie la fructificam pe toate,nu ?

Nu sunt o persoana fericita,si nu sunt nici o persoana trista,sunt doar pe linia de plutire,si e mai rau decat ar putea sa para.

Esti nimic.Esti bine ?Da.Esti fericita ? Nu sunt suparata.Dar esti fericita ? Presupun ca da.

Nu esti fericita,esti ok.Si ok inseamna exact mortala asta linie de plutire,oscilezi intre bine si rau si astepti sa se intample ceva in oricare din sensuri doar ca sa scapi de linia asta de plutire.

Mai bine zis linie de monotonie.Nu-i nimic rau,dar nici nimic super mega bine.

Poate imi mai place sa am probleme de genul pentru ca atunci cand scap de ele,linia de plutire imi pare fericirea cautata. Dar e doar normalitatea.
Fericirea am intalnit-o rar dar s-a manifestat cum trebuia.Am trait-o la apogeu,pana s-a epuziat,si apoi am ajuns inapoi la linia de plutire.

Cum ? Poate am tras prea mult de fericire,sau poate prea putin,caci nu-mi explic cum a tinut atat de putin ceva ce speram sa fie permanent.

Poate fercirea nu e facuta sa fie permanenta,poate asa e ea,trecatoare. Poate doar sa iti aminteasca de existenta ei,sa nu uiti ca exista si ca e scopul vietii tale de muritor.

Si atunci tristestea ? Problemele ? Sunt doar motive pentru a-ti induce starea de bine pe linia de plutire,sa nu iti dai seama pentru o perioada ca de fapt fericirea ce o cauti tu e putin mai sus.

Haide,inca un pic,sari inca putin..Asa..ai atins-o,insa doar pentru o secunda,sa stii cum e,sa o ravnesti mai mult cand iti amintesti ce buna e.

Pana atunci cladeste o scara sa ajungi mai bine.